Adio, parfum de tei,
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Dar vei rămâne-n mintea mea.
Vin cu drujbe să vă taie, nu le pasă,
Îmi va fi dor de mirosul, de umbra ta,
În urmă ei ce lasă?
Umbră unde-oi mai avea?
Astăzi m-oi lupta cu ei,
Astăzi nu mai pot sta în casă,
Cum să dispară atâţia tei,
Gândul nu mă lasă,
Şi umbra copacilor acum îmi iei?
De mic copil Copou-l vizitam,
Eu mă bucuram de mersul îmbătător al florilor de tei,
La poala unui tei bătrân, mă aşezam.
Bucuria amintirilor mele, acum, vrei ghiaure să mi le iei!
Cât eram de fericit
Să mergem la teii din Copou,
Sub acel farmec liniştit,
Sub umbra crengilor de tei, şi al păsărilor ecou.
Şi când în taină mă rugam
Ca timpu-n loc să stea,
Şi-n verdeaţă mă jucam,
Pierdut în copilăria mea.
Dintr-a lor farmec s-apuc
Acele dulci momente,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Şi astăzi să aud:
Nimicurile-acestea,
Şi de teii doborâţi ca oastea,
Nu-mi plac timpurile astea!
Unde voi mai sta?
La umbra căror tei?
Umbra teiului bătrân îmi ia
Şi dreptul să respir mi-l iei.
Cu ochii înlăcrimaţi şi obosiţi,
Eu privesc neputincios,
Cât de ticăloşi şi nesimţiţi,
Distrugând ce-i mai de preţ şi frumos.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea provocate de distrugerea teilor din Copou, locuri încărcate de amintiri din copilărie. Naratorul deplânge pierderea frumuseții naturale și a locurilor dragi, acuzând insensibilitatea celor care distrug natura.