Ionut – Viața Prin Străini

De-ai averi sau bogății, nimic nu iei cu tine,
Muncești o viață prin străini doar ca să-ți fie bine.
Strângi bani să te întorci acasă cu zâmbetul pe buze,
Să-i demonstrezi la cei din jur că vorbele sunt scuze.
Familia ți-o lași în drum cu lacrima pe față,
Privirea lor ți-a copleșit și farmecul de viață.
În mintea ta se nasc idei, conturul ia culoare,
Parfumul tău adie-n vânt și amintirea doare.
Părinții te așteaptă-n prag cu inima deschisă,
Rugându-se la Dumnezeu, dar poarta-i tot închisă.
Speranța lor s-a răpusit ca rugul în altar,
Privirea lor s-a chinuit să te privească iar.
Dar n-ai venit, n-ai apărut, pe unde-ți e pasul?
Nu ai putut să te întorci să-i simți mamei glasul.
Muncești o viață prin străini, un viitor să-ți faci,
Deși e greu, tu nu ții cont, pe urme vrei să-mi calci.
Azi, fiule, sunt tatăl tău și sufletul îmi plânge,
Că nu mai ești băiatul meu, n-avem același sânge.
Nu pot să te mai recunosc, nu știu ce e cu tine,
Te-aștept în prag să te revăd prin lacrimi și suspine.
Poate că Bunul Dumnezeu s-o îndura de mine
Și va așterne-n drumul tău doar zilele senine,
Să te ferească de păcat și să-ți vegheze pasul,
Să-ți lumineze-ntr-un final și inima și glasul.
Aș vrea să te revăd curând, căci viața mi se scurge
Și când te strâng la pieptul meu, să mor în clipa dulce.
La Dumnezeu când am s-ajung, îi voi pupa piciorul,
Că-ntr-un final mi-am revăzut cu drag și puișorul.
Aș vrea ca să revină anii când mă așteptai la poartă
Și mă-ntrebai dacă ți-am luat aceeași ciocolată.
Ma căutai în buzunar de gume și de bani
Și îmi zâmbeai cu dragoste, of, Doamne, ce mai ani.
Aș vrea să dau timpu-napoi, dar asta nu se poate,
Avem o viață și-o trăim din plin, noapte de noapte.
Clepsidra timpului s-a scurs și viața mea se stinge,
N-am apucat să te revăd și sufletul îmi plânge.
Te las cu bine, dragul meu, îți las aceste rânduri,
Când vei păși al nostru prag, îmi vei citi din gânduri.
Îți las ca amintire-acum Scrisoarea unui părinte,
S-o prețuiești cu dragoste de-acuma înainte.