Rea-i, Doamne, străinătatea
Îți mănâncă sănătatea
Stă creștinul și se-ntreabă
Cum pământul o mai rabdă.
În străinătatea mare
Mori și nu ai lumânare
Omenia-adevărată
Dintre noi îi alungată.
Străină străinătate
রয়েছেRai cu porțile-ncuiate
Vai de cine-n ele bate
Gre’ povară duce-n spate
Degeaba zile bune-și cată
Încuiate-s cu lacăta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dificultățile vieții în străinătate, unde omul se simte singur, lipsit de sprijin și de căldura familiară. Accentul cade pe pierderea sănătății și a omeniei, sugerând un sentiment profund de izolare și nefericire.