Bate ploaia în fereastră,
Și e trist în casa noastră,
Iar eu stau singur la masă,
Amintirile mă apasă;
Și nu vreau nimic mai mult,
Doar pe tine să te-ascult,
Înc-o dată să te mai aud..
Stau singur și mă frământ,
Și-ți ascult frumosul cânt,
Lângă proaspătul mormânt..
Ne-ai lăsat frumosul nume,
Și-ai plecat în altă lume,
Nepoțeii te așteaptă,
Să-i mângâi măcar o dată;
Dar tu-ai plecat și-ai tăcut,
Nu ne-ai spus nimic mai mult,
Câte ți-au mai rămas de făcut..
Nu știu la ce te-ai gândit,
Poate moartea te-a grăbit,
Câte încă nu le-ai dovedit..
S-a lăsat adânc tăcerea,
Din cer a căzut o stea,
Mare ne-a mai fost durerea,
Știind că e steaua ta..
Nimeni nu vroia să creadă,
Că mai mult n-o să te vadă,
Tată ce durere-ai mai lăsat;
Cât este țara de mare,
Nu a fost mai mare jale,
Tată ce durere-ai mai lăsat..
Ai luat cântecul cu tine,
Și-ai plecat în altă lume,
Te-au dus frații tăi pe brațe,
Și te-om plânge-ntreaga viață;
Și nu vreau nimic mai mult,
Doar pe tine să te-ascult,
Înc-o dată să te mai aud..
Ai plecat în floarea vieții,
Ne-ai lăsat numai tristețe,
Tată ce durere-ai mai lăsat..
Stau singur și mă frământ,
Și-ți ascult frumosul cânt,
Lângă proaspătul mormânt;
Și nu vreau nimic mai mult,
Doar să mai fii pe pământ,
Și cu tine tată să mai cânt..
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă cauzată de pierderea tatălui. Naratorul își amintește de el cu dragoste și regretă că nu mai poate să-l audă sau să cânte alături de el.