Foaie verde, meri crețești,
– Trandafir din Godinești,
Spune-mi de ce nu-nflorești
Și de ce te ofilești.
– Rău mă doare inima
C-o să-mi pice iar floarea,
Că nici nu-nflorește bine
Și pleacă de lângă mine.
– Am s-o rog pe țața Ana
Să te ducă la Tismana
Să-ți facă umbră din fân
Să nu mai ajungi bătrân,
Să-ți care apă cu poala
Să te ude toată vara,
Dacă-ți pică florile
Să-nflorească altele.
– Măi fetițo de pe Cerna,
Du-mă până la Izverna
Să urc muntele cu tine
Că el nu-i singur pe lume
C-are copaci mici și mari
Și trăiesc sute de ani,
Vine toamna-ngălbenește,
Primăvara lăstărește.
– De când eram copil mic
Mie munții mi-au plăcut,
Câmpul și cu pădurea
Și cucul primăvara
Că vine cu glasul lui
Și dă viață codrului,
Când viu și eu cu neica
Înflorește pajiștea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă cu natura și dorința de a păstra frumusețea și vitalitatea. Metafora trandafirului reflectă fragilitatea vieții și importanța de a o prețui. Călătoria prin peisaje pitorești simbolizează căutarea de alinare și reîmprospătare în mijlocul naturii.