Foaie verde de cicoare,
Toamnă, toamnă călătoare
Tu aduci brumarul mare
Umbli noaptea pe răcoare,
Umbli noaptea pe răcoare
Iei mirosul de pe floare.
Aveam nalbe în grădiniță,
Busuioc verde-n portiță
Pentru neica-l meu iubit
Le-am sădit și le-am plivit,
Le-am sădit și le-am udat
Și cu dor le-am sărutat,
Le stropeam cu apă bună
Dragostea mai mult să țină,
Când ai coborât în sat
Tu mirosul le-ai luat,
Să-ți fie toamnă păcat,
Să-ți fie toamnă păcat,
Frunza le-ai îngălbenit,
Tulpina le-ai veștejit,
Neicuța n-a mai venit,
Neicuță n-a mai venit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea și regretul față de pierderea unei iubiri, simbolizată prin ofilirea florilor odată cu venirea toamnei. Toamna este personificată ca un element distructiv care aduce cu sine sfârșitul și dezamăgirea.