Tinerețe, vezi cum ești,
Vrei să pleci, te cam grăbești,
De ce vrei ca de pe-acum
Să mă vezi un biet bătrân
Mergând în baston pe drum?!
Frumoasă ești, tinerețe,
Ce mă fac la bătrânețe
Că visez și noaptea-n somn
Că se lipește de om
Ca omizile de pom?!
Pomul de omizi mai scapă,
Eu de tine niciodată,
Merg pe drum, îți fug din cale,
Iară tu mă tragi de poale,
Mă dai jos de pe picioare.
Dar o vorbă zice-așa:
Cum că și bătrânețea
Cine știe a o purta
Se face frate cu ea
Și nu-i simte haina grea,
Toamna este cu dulci poame,
Cine cum și-așterne doarme,
Cine cum și-așterne doarme!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii ireversibile a timpului și a relației dintre tinerețe și bătrânețe. Vorbitorul exprimă regretul că tinerețea se grăbește să plece, dar acceptă ideea că bătrânețea poate fi trăită frumos dacă știi cum să o porți.