Sună codrul și răsună
Și-o fată mare suspină
Că s-a rătăcit prin codru
Și nu-și mai găsește locul,
Își caută dragostea
Care i-a fript inima.
Nicio pasăre nu-i zice:
– Stai, fetițo, nu mai plânge!
Hai să-ți arăt potecuța
Unde te-aștepta neicuța,
Ți-a lăsat doar batista
Cu lacrima lui pe ea.
Când oi zice siminic,
– Ce cați, fată, pe colnic
Cu ochii după iubit
Ce ți-a căzut cu lipic,
Lasă naibilor iubitul
Că i-o veni și lui rândul!.
Refren:
Au, lele, ce dor duc
Numai seara când mă culc,
Dimineața când mă scol
Găsesc așternut gol,
Perina plină de dor!
Sensul versurilor
O fată rătăcită prin codru suspină după dragostea pierdută, simțind un dor profund. Natura pare să nu-i ofere alinare, iar amintirea iubitului o urmărește constant.