Satule, pământ iubit,
De ce te-oi fi părăsit?
Din tine când am plecat
La masă cu toți am stat,
Plânge mama, plânge tata
Că le pleacă-n străini fata,
I-am lăsat plângând la poartă
Și-am plecat înstrăinată.
Ăl de-și părăsește satul
S-aibă-n viață doar oftatul,
Dar să nu-l aibă prea greu
Că mi l-a lăsat și eu,
Dac-aș mai avea o dată
Anii tineri de-altădată,
Mintea care-o am acum,
N-aș mai fi străin pe drum.
Parcă văd vecinii mei
Ce-am copilărit cu ei
Le cântam pe ulicioară
Pe drumeagul de la moară,
De străinătate multă
Mi-a căzut lumea urâtă,
De străinătate mare
Mi-arde cămașa-n spinare,
Străin sunt, străin îmi zice,
Străin sunt pe un’ m-oi duce,
Numai mama, sărmana,
Îmi zice: ”Fetița mea! ”
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al unei persoane care a părăsit satul natal și familia pentru a căuta o viață mai bună în străinătate. Ea simte dorul de casă, de copilărie și de legăturile pierdute, conștientizând că a făcut o alegere greșită.