Frunzuliță ca aluna,
Privește, neicuță, luna,
Are-un dor ce nu se stinge
Că soarele n-o ajunge,
I-o fi mare supărarea
Soarele nu-i ține calea,
Nu-și găsește alinarea.
Nu poate fi nicio stea
Mai frumoasă ca luna,
Ea tot crede că-ntr-o zi
Cu soarele s-o-ntâlni,
Toate stelele-or veni
Cunună le-or împleti
Nuntă cerească va fi.
Neicuță, soarele meu,
M-ai lăsat cu dor prea greu,
Floarea ta de busuioc
Ți-a adus numai noroc,
Un trifoi cu patru foi
A crescut pe lângă noi
Și ne-a legat pe-amândoi,
Prin lume ne căutăm
Zi și noapte ne strigăm,
De dragoste nu scăpăm.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă și melancolică a Lunii de a se uni cu Soarele, simbolizând o iubire idealizată și greu de atins. Vorbește despre căutarea neîncetată a iubirii și legătura destinică dintre două suflete.