Primăvară, mama noastră,
Ia zăpada de pe coastă
Și bruma de la fereastră
Să văd pe neicuța-n coastă,
Eu să mă-mbrac la fereastră
Ca o floricică-n glastră.
– Mai zi, neică, zi ceva
Că nu te-o iubi mândra.
– Dragoste, eu n-am ce zice
Că ți-a fost gurița dulce.
Dragă mi-e luna lui mai
Când dă iarba peste plai
Și e păscută de cai,
Eu cu neicuța pe plai,
Cosește fân și trifoi,
Drag mi-e seara pe zăvoi
C-așa e la noi la sate
Tot băieți cu brâie late,
Fete cu coade pe spate
Și cu guri nesărutate.
Cucule, ce stai pe loc?
Hai cobori, că nu-ți pui foc,
Să mai vezi izvoarele
Și câmpul cu florile,
Livezile încărcate
Și grânele aplecate.
– Mai zi, neică, zi ceva
Că nu te-o iubi mândra.
– Dragoste, eu n-am ce zice
Că ți-a fost gurița dulce.
Sensul versurilor
Cântecul celebrează venirea primăverii și bucuria vieții la sat, evidențiind dragostea și frumusețea naturii. Versurile evocă imagini idilice ale peisajului rural și ale relațiilor dintre tineri.