Omule, vârsta te lasă,
Anii vieții te apasă,
Te doboară câte-un pic,
Nu mai ai chef de nimic,
Ți-a slăbit întâi vederea,
Încetișor și puterea,
Părul des ți s-a rărit,
Tâmplele ți s-au albit.
Viața ți se pare floare,
Nu uita că-i trecătoare,
Zici că nimeni nu-i ca tine,
Te lasă când ți-e mai bine,
Ieri cântai și petreceai,
Cu toți la joc te-ntreceai,
Se mira o lume-ntreagă
Că și frunza ți-era dragă.
Azi ești singur și ți-e frică,
Lacrimi pe obraz îți pică,
Te-ai trezit singur la drum
Nici tânăr, nici prea bătrân,
Cât ar fi viața de grea
Nu m-aș despărți de ea,
Și ce dacă-mbătrânesc,
Tot aș vrea să mai trăiesc!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra inevitabilității îmbătrânirii și a sentimentelor de regret și singurătate care o pot însoți. Cu toate acestea, exprimă și o dorință puternică de a continua să trăiești, în ciuda greutăților.