Foaie verde de-avrămeasă,
Of, ce dor îmi e de-acasă,
De oamenii satului,
De zâmbetul câmpului,
Câmpul Băldăluiului
Unde hăulii întâi.
Of, mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor
De-acasă și de pridvor,
De oameni și de vecini,
De prietenii mei buni!
Satule, eu ți-am venit
Și ce frumos m-ai primit,
Ies diseară-n ulicioară
Ca s-ascult doina ta iară,
Doina ta e doina mea
Ne-ascultă și Dunărea.
Of, mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor
De-acasă și de pridvor,
De oameni și de vecini,
De prietenii mei buni!
Eu cât oi trăi pe lume
Nu mă mai despart de tine,
De prispa unde-am crescut,
De oameni ce m-au iubit,
Unde stă și măicuța
De-o știe toată lumea,
Rămân, satule, în tine
Amândoi s-o ducem bine,
Satule, tu m-ai crescut
Și ce bine ți-a părut!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un dor profund de casă, de satul natal și de oamenii dragi. Este o declarație de dragoste față de locul unde a crescut și o promisiune de a nu se mai despărți niciodată de el.