Maică Sfântă, să ne spui
Ce e-n mintea omului,
De la mic și pân’ la mare
Te-ngrijești de fiecare,
Noi ne naștem speriați,
Mici și neajutorați,
Tu în semn de mângâiere
Ne dai forță și putere.
Ne-ai dat viață trecătoare
Și la toți un loc sub soare,
Ne-ai mai dat frați și surori
Să fim cât mai iubitori,
Și să fim cât mai cuminți
Ai făcut s-avem părinți,
Chip ne-ai dăruit, se pare,
Dup-a Ta asemănare.
Însă omul, bată-l vina,
El a născocit pricina,
De-atunci totul s-a schimbat,
Chiar de la primul păcat,
Uitând de efortul tău
Am dat binele pe rău
Și mâhniți a trebuit
Să culegem ce-am sădit.
Tu ne pui tot la-ndemână,
Noi Te lovim peste Mână,
Dar din milă pentru prunci
Ne-ai mai dat Zece Porunci,
Ai crezut că ne luptăm
Ispita s-o-ndepărtăm,
Însă inima Îți plânge
Că greșeala ne e-n sânge,
Maică Sfântă, să ne spui
Ce e-n mintea omului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rugăciune către Maica Sfântă, cerând înțelegere pentru natura umană și căință pentru păcatele săvârșite. Versurile reflectă asupra eforturilor divine de a oferi îndrumare și iubire, în contrast cu tendința umană de a greși și de a se îndepărta de bine.