În pădure la Zăval
Trece neica pe un cal,
Rupe frunză și doinește,
Foicica macului,
Și cu dor că mă iubește
Vine-n goana calului.
Vino, neică, mai în zori
C-ai pe murgul ajutor,
Taie drumul prin pădure
Că e, neică, potecea,
Că și eu îți ies în cale
Să-ți dau gura pe vâlcea.
Neic-al meu e frumușel
Cu arnici pe cojocel,
La pădure el muncește,
Foicica macului,
Și cu dor că mă iubește
Vine-n goana calului.
Vers refren:
Hai, hai, doruleț, hai!
Sensul versurilor
Cântecul descrie un tânăr care vine călare prin pădure, mânat de dorul iubitei. Ea îl așteaptă și își exprimă afecțiunea, anticipând întâlnirea lor într-un cadru natural pitoresc.