Ți-am așternut în drum covor
Din crizanteme și de dor,
Sperând să vii ca altădată,
Dar ceasurile trec pustii,
Se stinge luna-n zori de zi,
Păcat,
Tu n-ai venit
Și nu mai vii.
Of, de-ai vedea cum pe covor
Ca niște lacrimi cad și mor
Petalele de crizanteme.
Ori noaptea grea le-a obosit,
Ori tot de dor s-au ofilit?
Nu știu!
Atâta știu:
Că n-ai venit!.
Dar ca și ieri, diseară iar
În calea ta am să presar
Covor din dor și crizanteme
Și mâine seara tot așa
Și câte seri vom mai avea,
Vezi tu,
Speranța
Nu mi-o poți lua!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dor și așteptare persistentă a unei persoane dragi care nu se mai întoarce. Vorbitorul continuă să spere și să aștepte, așternând crizanteme în calea persoanei iubite, refuzând să renunțe la speranță, chiar și în fața dezamăgirii repetate.