Frunzuliță viorea,
Cine știe dragostea
Mult îi arde inima,
Dragostea din ce-i făcută:
Din omul cu vorbă multă,
Din clipitul ochilor,
Din surâsul buzelor.
Cine-nvață dragostea
N-ar mai pleca de la ea,
Chiar de-i arde inima,
Dragostea e lucru mare,
Ar zbura, dar aripi n-are,
Dar și fără aripi vine
De la neicuța la mine.
Că și muntele de-i munte
Are și el doruri multe
De nimenea cunoscute,
Și bujorul de-i bujor
Are-n floare numai dor,
Dară eu trupșor de om
Cum să nu mă trag la dor?!
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă a dragostei și a dorului, comparând sentimentele umane cu elemente ale naturii. Versurile sugerează că dragostea este o forță puternică și inevitabilă, resimțită profund de toți, chiar și de elementele naturii.