Ce frumoasă ești, pădure,
N-ai asemănare-n lume,
Cu cine te potrivești,
Pădure, frumoasă ești!
Brazi înalți, iar printre nori
Păsări ce-ți cântă cu dor,
Mai în jos printre lăstari
Cântă parcă-s lăutari.
Omul de gânduri prea multe
Intră-n tine să mai uite,
Așa cum intram și eu
Să mai uit de dorul greu,
În tine eu m-am culcat
Sub un pom frumos și ‘nalt
Să-mi cânte păsările
Să mai uit dorurile.
Eu de-atunci, iubită lume,
Cânt cu drag despre pădure,
Despre lunci și despre văi,
Cânt de oameni de la noi,
De tot ce e omenesc,
Tinerii cum se iubesc,
Cânt de mamă, cânt de tată
Ce cu mare dor m-așteaptă
Să mă mai vadă în prag
Să le cânt de dor și drag.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă admirația față de frumusețea pădurii, ca loc de refugiu și consolare. Amintirile legate de pădure se împletesc cu dorul de casă și de familie, transformând natura într-o sursă de inspirație și alinare.