Frunzuliță, bob de rouă,
Când văzui că nu mai plouă,
Soarele din nori ieșind
Și pământul aburind,
Pusei plugul pe căpêle,
Ipingeaua-ntre rotile,
Luai drumul câmpului
Pe sub poala codrului
Și umbra dafinului.
La cărarea ierbuții
Văzui urma mândruții,
O cunosc iminei
Că-i luai cu banii mei,
S-o fi dus pe Băldălui
La pusul porumbului,
Ori s-a dus la ghiocei
Sau la frunză pentru miei
Că nu aud glasul ei.
Hai, Jiene, hai mai tare,
Că ne-apucă prânzu-ăl mare,
Cea, Jiene, bou bălțat
Să terminăm de arat,
Trageți brazdă mai adâncă
Să vă dau drumul pe luncă,
Voi să pașteți prin lăstar,
Eu cu mândra sub umbrar
C-așa-i viața de plugar.
Sensul versurilor
Un plugar își descrie ziua de muncă pe câmp, bucurându-se de soare și anticipând odihna alături de iubita sa. El își îndeamnă boii la muncă, visând la momentul când vor paște liberi, iar el se va relaxa cu mândra sa.
