Foaie verde fir costrei,
Bordeiaș, bordei, bordei,
Bordeiaș, bordei, bordei,
Eu zic una, tu zici trei,
Cu grindulița de tei
Și mârtacii subțirei
Se plimbă Ioana prin ei
Încălțată-n papucei.
Papucei cu panglicele
Și la boturi cu mărgele,
Cu cămașa ca o nalbă
Și la gât c-o mândră salbă,
Fustița cu năsturei
Moare neica după ei,
Năsturei de catifea
Cumpărați de neicuța.
Vine neic-al meu călare
În pălărie c-o floare
C-un buchet de lăcrimioare,
Când îl vede daica moare,
Cu brâul cel roșior
Și cu părul negrișor,
Cămașa cu floricele
Parcă-i cerul plin cu stele.
Lelea-i albă, cârpa-i albă
Și legată pe sub barbă,
Antereu de bumbăcel
Numai dragoste e-n el,
Hai, bordei, bordei, bordei
Cu grindulița de tei
Și mârtacii subțirei
S-a-ncuibat dragostea-n ei.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o scenă idilică de la sat, plină de dragoste și admirație. Ioana se plimbă prin curte, îmbrăcată frumos, iar neica vine călare, aducând flori și bucurie, într-un cadru pitoresc.