Șoapte putrede, nu voci,
Bezne-nfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieți mormoloci.
Ce urși vin din peșteri reci
Și sub pașii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Și adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leșul lunii, plin de sânge,
Se rostogolește-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de șerpi și de năluci!
Vai, când nopțile se-aștern,
Fierbe bezna, geme lutul,
Spaimele lovesc cu cnutul,
Zarca toată-i un infern!
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de coșmar și teroare nocturnă, în care protagonistul se simte captiv într-un loc întunecat și periculos, fiind amenințat de forțe supranaturale și de propria sa frică. Este o explorare a vulnerabilității umane în fața spaimei și a inevitabilității morții.