A mai trecut încă o toamnă
Din viața-mi lungă de actor
O tristă și frumoasă doamnă
Cu flori mă așteaptă la pridvor.
Se cerne frunza ruginită
De pe salcâmi și de pe fagi
Iar eu privesc ca-ntr-o oglindă
În ochii ei atât de dragi.
REFREN
Când frunzele cad de pe tei
Și intră prin geam în odăi,
Tu, toamnă, să nu mai iei
Din brațele-acestei femei
Vom fi mereu împreună
Ca florile într-o cunună
Ca tremurând de mistere,
Pe cer două stele.
Tot zboară timpul în derivă
Și amintirea parcă dă
Alt sens și altă perspectivă
La tot ce-a fost și nu mai e
Și simt că azi orice minută-i
Mai prețioasă decât ieri
Iar doamna tristă și tăcută
Îmi dă tărie și puteri
Sensul versurilor
Cântecul reflectă asupra trecerii timpului și a frumuseții melancolice a toamnei, văzută prin ochii unui actor. El găsește consolare și putere în prezența unei femei dragi, în timp ce amintirile și timpul în derivă aduc o perspectivă nouă asupra vieții.