Ion Scriba – Eon Ionic

(Poștașul cosmic).
Trecând de zări plutoniene,
Văd dincolo de văzul meu
În Universul-Curcubeu
Apoteotice sisteme.
Expansiune de fiori,
Teofanie și extaze
În spațiul hașurat de raze
Și sfâșiat de meteori.
Odihnitoare și discrete,
În inefabilul amurg
Pâraie infraroșii curg
Prin vaduri ultraviolete.
Zvârl hainele materiei
Și dezbrăcat până la piele
Mă tăvălesc prin praf de stele
Și alerg prin ierburi de idei
Și trec prin magice palate
Sub sori cu fețe luminoase,
Grădini și poduri suspendate
Și-ngândurate nebuloase.
O luminoasă atmosferă
Ce o respir din Dumnezeu
Se întregește într-o sferă
Tot mai lărgită-n jurul meu.
În născătorul Spirit-Pântec
Neadormit, neobosit,
În Veșnicie, Infinit,
Nu mai sunt om, ci doar un cântec.
Sub Creatorul-Dirijor
Orchestrele elementare
Revarsă împrejurul lor
Acorduri cutremurătoare.
Poiene de azur cutreier,
Crenguțe de steluțe rup.
Celulele îmi cântă-n trup
Și neuronii cântă-n creier
Și al celulelor glăscior
Mai demodat sau mai la modă
Aduc Creației o odă
Și imnuri pentru Creator.
Și exersez experimente,
Apoteotice, depline,
Și deseori trăiesc momente
Când nu-s contemporan cu mine.
Și din iubire de iubire
Urc trepte către Dumnezeu,
Căci gurii sufletului meu
I-e sete de dumnezeire.
În mine clipa-i cât o eră
Și milimetrul dilatat
Și sunt atât de sublimat
Că mă respiri în atmosferă.
Și cresc de nu mă-ncap pereții
Ideii și materiei,
Setos de înălțimea vieții,
Flămând de adâncimea ei.
Cu trupul rugă
Și rug, încerc
Prin centrifugă
Să ies din cerc,
Să-ajung cu brațul
Gândului meu
În Hiperspațiul
Lui Dumnezeu.
Poștaș, aduc din Cosmos știre
De toate câte se petrec
Și lumilor prin care trec
Le duc mesaje de Iubire!