Ion Pribeagu – Bossa Nova

Bossa nova.
Gică-i director de bancă
Om cu faimă în lumea mare
Are vilă și mașină
Și-o soție încântătoare.
Dar să fie în nota vremii
Într-o lume capricioasă
Și-a luat – că așa e moda
Și-o amantă delicioasă.
Nu știu dacă-i din Calcutta
Uruguay sau Britreia
Știu atît că e frumoasă
Și o cheamă Salomeia.
Are brațe de zăpadă
Trup felin, sculptat cu dalta

Și doi ochi, plini de păcate
De te bagă-n draci, nu alta!.

I-a luat garsonieră
La ciclop, să se impună
Si-i mai dă de cheltuială
Două mii de lei pe lună.
Ocupat peste masură
Cu afaceri o grămadă
Vine în fiecare miercuri
Pe la draga lui s-o vadă.

Sensul versurilor

Piesa descrie ironic viața unui director de bancă bogat, care, pentru a se conforma modei, își ia o amantă pe care o întreține. Versurile satirizează superficialitatea și infidelitatea din lumea modernă.

Lasă un comentariu