Autoportret.
Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas și în urechi
Și aduc puțin cu Brahmaputra.
Mi-e capul bleg și lătăreț,
Picioarele: două prăjine,
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!
Deși sunt tont și fonf și slut
Și am o mască incoloră
De cimpanzeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.
De sunt urât și nătăsfleț
Și n-am nici mușchi, nici intestine,
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
Sunt mare cât un năpârstoc
Și poți să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Și în tramvai mă pierd cu totul.
Și așa cum sunt un fleculeț
Încât mă poți în palmă ține
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙˙
Sunt știrb și tâmp și am pistrui
Și o aluniță imbecilă
În loc de nas am un cucui
Și-s cocârjat ca o gorilă.
N-am simpatii și n-am dispreț
Și n-am nici maniere fine
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
Am trupul plin de vânătăi
Și pe chelie fire crețe
Și am luat chiar premiul întâi
La un concurs de frumusețe.
Și dacă n-am profil semeț
Nici umeri lați, nici șolduri pline,
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aș fi ales de muze.
Mă oglindesc și-n mod glumeț
Mă felicit și-mi zic în minte
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama și port joben
Și bătături port la picioare.
De n-am la Academie jilț
Și n-am smaralde sau rubine
Și-un singur lucru am mareț
Și-mi pare foarte bine!
Sensul versurilor
Piesa este un autoportret ironic, în care naratorul își enumeră defectele fizice într-un mod umoristic, dar în final își exprimă satisfacția de sine. Accentul cade pe acceptarea de sine, în ciuda imperfecțiunilor.