Prin iarnă din cămara zăvorâtă
Se furișează cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolită
Iar toamna cu trecuta mângâiere,
Când sufletul împovărat venise,
Cu târna lui pe poame și de vise,
În casa amintirilor închise.
Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adânc, îmbălsămând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea…
Și-n inimi, viu ca și-ntâia oară.
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară…
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimentul de nostalgie și dorința de a reveni la inocența și bucuriile copilăriei. Prin intermediul amintirilor olfactive și vizuale, eul liric se întoarce în trecut, retrăind emoțiile și visele pierdute.