Ai fost, ne spui, prin insuli cu nume spaniole
Și ai iubit creola și verzii papagai,
Și inima, din mare în mare, ți-o legai
Când înfloreau catarge cu pânzele: corole.
Ce mi-e călătoria și-al mărilor amar
Și insula rodită cu palme și banane.
Mă vezi pornit de-acuma pe alte oceane
Spre portul unde n-afli nici vas, nici marinar.
Mi-am îmbarcat destinul pe calea cea mai lungă
Spre țărmul ce nu poartă un nume în atlas.
Corăbiilor tale, mereu gonind, le las
Zadarnica strădanie în nicăieri s-ajungă.
Dar de te joci de-a mingea cu globul, pasu-mi știe,
El singur, sa lărgească ogorul strămoșesc,
Și cumpăna veciei în suflet mi-o găsesc
De-mi ancorează-n zare Carpații pe moșie.
Sensul versurilor
Poezia explorează diferența dintre călătoriile fizice și căutarea interioară a sensului. În timp ce alții explorează lumea, eul liric își găsește împlinirea în legătura cu originile și valorile sale.