Și, Doamne, eu fui pe aici.
În țara cu luceferii înalți,
Văzui catapetesme cum ridici
Și floarea cu parfumuri cum înalți.
Văzui însămânțările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineți
Cu mândre aurore în năvod
Și falnică zburarea de ereți.
Zâmbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Țâncaș cu mămăligă și cu praz
Creșteau peste hotare sărituri.
În urnă tresăriau și mai adânci
Pâraiele cu apă și cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Și eu eram pe margine pândar.
Cu visul mă culcam și mă sculam,
Irod între cotețe și cârlani,
În gene bucuria o știam..
Aveam atuncia 12 ani.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, petrecută într-un cadru rural idilic. Vorbitorul își amintește cu drag de peisajele naturale, de jocurile copilărești și de sentimentul de bucurie pură.