Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.
Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.
Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, umărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare.
Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor din copilărie, văzute printr-o lentilă nostalgică. Vorbitorul evocă imagini ale naturii și ale inocenței pierdute, juxtapuse cu greutățile și incertitudinile vieții adulte.