Ion Pachia-Tatomirescu – De Fulger Transpirat și de Trăznet Îngenuncheat-Interior

Burlanul de material plastic – dirijorul apei pluviale
de pe acoperiş, prin holul mic, pe lângă balamalele uşii,
de la intrarea roz-cotidian în cosmicul meu apartament,
ca o vulcanic-ruptură de stil, cât buzunarul stâng,
pentru tutun, al lui Dumnezeu, după proiectul
unui inginer de parfum prezidenţial-socialist, în conducta
colectoare de la subsolul blocului nostru de beton
antiseismic, azi-noapte, către ora zero, sub povara
unui invers-tsunami, celest, desigur, într-o apocaliptică
rupere de nori, poate, ca de la potoape – a început
să vibreze – cam ca la înălţimea unui buric din afişul
de modă –, s-a ondulat – sub presiunea valului de sus –,
doar de câteva ori, de parc-ar fi fost Turnul Eiffel
la un seism de gradul nouă, sărind în ţăndări – arteră
de sticlă de tub de neon.. Totuşi, nu mă pot vârî
încă-n sicriele-lacrimi-de-chihlimbar, noroc am
şi la ora zero, căci tot la o astfel de oră m-am născut
graţie frumoasei fecioare a gravitaţiei noastre terestre,
ce-şi frecase sânii de omoplaţii mei, în vreme ce ţineam
zdravăn de-acel burlan de material plastic, sub nebănuită
presiune : ea a-ndreptat la timp arteziana dinspre tabloul
electric spre baie, ferindu-mă de fulger transpirat
şi de trăznet îngenuncheat-interior.