Ion Minulescu – Romanța Ultimei Seri

Pe buzele-mi roșii port și-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară..
Pe buzele-mi roșii – apusuri de vară –
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Și fostului Ieri!..
Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!..
Vai!.. Ultima seară ce trist se sfârșea..
Te văd parcă și-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeași arabă și veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleștată
Și mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetății ce arde!..
Sărmană învinsă de însuși învinsul
Voințelor tale..
Supremă chemare
Ce-și pierde zigzagul în gesturi ce mor..
Lumină nocturnă de stea căzătoare..
Pe buzele-mi roșii privește stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Și-ascultă-ți a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Și-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Și fostului Ieri!..
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Și glasuri de ștreanguri ce scârțâie-n vânt..
Un glas de frânghie și-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Și două sentințe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
„Amantul te minte”..
„Amantul te minte”..
Și-n viață, același etern Început
E doar profanarea acelor Sfârșituri,
Trăite
Și-apuse cu cei din trecut!

Sensul versurilor

Piesa descrie o stare de dezamăgire profundă și suferință, evocând o atmosferă sumbră și melancolică. Vorbește despre o iubire pierdută și trădare, culminând cu un sentiment de final și moarte.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu