Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt –
Poetul poreclit „Fluieră-vânt” –
Și fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat –
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin –
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit..
Dar vai!..
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora!..
Și-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel – mai pe nimic –
Căci ea – flămândă veșnic – se grăbea
Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!..
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preț mai bun –
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu..
Și-atunci –
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat –
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era!..
Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut..
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut..
Și totuși, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai..
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Și-aștepta
O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!..
Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat..
Și-n loc s-o mai sărut –
Cum aș fi vrut –
Am început să plâng cu-adevărat!..
Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea –
Era doar vechea ei fotografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!..
Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea..
Era chiar tinerețea mea!..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii tinereții, personificată printr-o necunoscută. Poetul își amintește cu regret de vremurile trecute și realizează că ceea ce căuta era, de fapt, propria sa tinerețe.