Ion Minulescu – Romanță Fără Muzică (Nu-i Nimeni Să Ne Vadă)

Nu-i nimeni, nimeni să ne vadă și să ne-audă –
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ți inelate să le sărut ca și-altădată,
Dă-mi degetele-ți inelate –
Poeme-n pietre nestemate –
Vreau să le-nvăț pe dinafară și să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, așa, la fel cu mâna ta.
Rămâi cu mine toată seara..
Ce-ți pasă dac-o să sfârșească
Orchestra valsul?..
Tu nu știi
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?.
Deschide-ți brațele –
Altarul în care mă-nchinam alt’dată –
Deschide-mi brațele și prinde-mi în ele brațele-obosite,
Apleacă-ți gura-nsângerată,
Și sărutările-ți aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!.

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința profundă de a reînnoda o legătură amoroasă pierdută. Vorbitorul imploră persoana iubită să rămână, evocând amintiri și sentimente intense, într-un cadru romantic, dar melancolic.

Lasă un comentariu