Azi-noapte-am stat de vorbă cu plopii
Şi cu vântul!..
Mă cunoştea şi vântul,
Mă cunoşteau şi plopii –
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul
Şi cu ochii
Pe harta Europei.
Şi mi-am adus aminte de nopţile de vară
Când o porneam de-acasă;
Abia ieşit pe poartă,
Mă şi vedeam departe, prin nu mai ştiu ce ţară..
Dar mă trezeam spre ziuă cu ochii tot pe hartă.
Şi mi-am adus aminte de ce-aş fi vrut să fiu –
Un plop ce se ridică spre cer
Şi-un vânt grăbit,
Ce-nconjură pământul mereu..
Şi-ntr-un târziu,
M-am căutat pe hartă, dar nu m-am mai găsit.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dorinței de a explora lumea și a căuta un loc în ea. Naratorul își amintește de visurile sale de călătorie și de dorința de a fi liber ca vântul, dar în final, se simte pierdut și neidentificat.