În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!
Sunt matelotul blestemat
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea drept scut
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!
Şi-aşa cum sunt
Nu sunt decât un Uite-l.. nu e!
Sunt spectrul omului bătut în cuie
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor
Sunt Olandezul zburător!
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta tragică a unui marinar blestemat să navigheze etern, fiind un spectru temut și un companion al morții. El este un personaj izolat, condamnat să rătăcească fără odihnă pe mări.