Tot plouă! A! Ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea,
Se-ntinde ceața grea p-afară,
Pe cerul sumbru nici o stea.
E frig… și apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăștinoasă
Și codrul doarme-ntristat.
Sunt triști și corbii-n deal la vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.
O barză, cu pas pe măsură
Sosește ca explorator…
Și plouă… plouă… -n bătătură,
Pustiu… Departe pleacă-n zbor.
Tot plouă, plouă, inundă…
Mai vin și ape din zăpezi;
Umflate, apele spumează,
Torente curg din codrii verzi.
În țarini grâul putrezește,
Sub piatră-n deal vii se-ngrop;
De ploi plugarul sărăcește,
Mălai, făină, nu e strop.
Și soarele, o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus și fără zori.
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară mohorâtă, dominată de ploi abundente și frig, care aduc tristețe și sărăcie. Natura suferă, recoltele sunt compromise, iar speranța pare să se stingă.
