Ia vezi toanta de Mărie,
Ce gătită-i! Cum și-a dat
Pe obraz cu rumenie
Și pe cap cu alifie:
Să se mire toți în sat.
Ia te uită și Ilie,
Ce flăcău bun de pețit!
Cu ițari noi de dimie
Și cu flori la pălărie,
Și cu cisme s-a-nnoit.
— Fă Mărie, nu dai l***?
— Nu ți-o dau, măcar să mori!
— Fă, te rog! — Mă rogi degeaba…
— Apoi dac-așa ți-e treaba,
Te iau altfel, și… ori, ori.
— Mă! se vede nu ți-e bine…
Fii de treabă nu fi prost:
Intri-n iad, sărac de tine!
Ai uitat, nu ți-e rușine
Că acum suntem în post!.
— Dacă-i post, de ce la Nică
Ochii toată ziua-ți caști?
— Meri te plimbă! Ce-i adică.
Numai ochii? Tu… n-ai frică!
Tu așteaptă pân-la Paști….
Și-a plecat pătruns Ilie…
Ce mândrețe de flăcău!
Cu ițari noi de dimie
Și cu flori la pălărie.
Da-l strângea o cismă rău.
Sensul versurilor
Piesa descrie un dialog comic între doi tineri, Mărie și Ilie, într-un sat. Ilie încearcă să o curteze pe Mărie, dar ea îl refuză inițial, invocând postul Paștelui. Finalul sugerează că Ilie este dezamăgit, dar și că are probleme cu încălțămintea.