E primăvară.. Sus pe Atlas,
între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină..
Un leopard adult simţeşte
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creştet până-n vârful coadii,
în creiere şi-n măruntaie,
îl furnică un neastâmpăr
nesuferit şi nenţeles..
Din nările lui dilatate,
suflări adânci şi grele ies;
Din ochii-i injectaţi de sânge,
îi pică lacrimi fierbinţi:
El ghearele-şi înfige-n carne,
scrâşneşte crunt ieşit din minţi,
Se zvârcoleşte-n salturi stranii..
răcneşte covârşit de chin –
îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin..
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopţii cu putere
şi vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.
S-au dus şi nourii şi luna –
– pe Atlas soarele e sus –
Acu.. bolnavul de az-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da! în cauda venenum –
ilustrul Darwin bine-a spus!
Sensul versurilor
Piesa descrie trezirea instinctelor primare odată cu venirea primăverii, folosind imaginea unui leopard cuprins de o forță interioară nestăpânită. Această forță îl transformă și îl conduce spre împerechere, ilustrând ciclul natural al vieții și al iubirii.