Ion Creanga feat Nicu – Ursul Păcălit de Vulpe

Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăieri. Făcându-se ziua albă, vulpea ieși la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare.
Șezând vulpea cu botul întins pe labele dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea ridică puțin capul și uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de doi boi.
– „Bun!” gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi moartă.
Carul, apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: „Aho! Aho!” Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape, și văzând-o că nici nu suflă, zice: „Bre, da cum naiba a murit vulpea asta aici?! Tii!.. ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoi”. Zicând așa, apucă vulpea de după cap și trântind-o până la car, se opintește și-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi: „Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.
Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute ca să ajungă degrabă acasă și să ieie pielea vulpii.
Însă cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia și peștele din car cădea.
După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, biniii.. șor! sare și ea din car, și cu mare grabă, începe a strânge peștele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ie, îl duce la vizuina sa și începe a mânca, că taaa.. re-i mai era foame.
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
– „Bună masa, cumătră! Tiii! da ce mai de pește ai! Dă-mi și mie că taaa.. re mi-i poftă!”
– „Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ți-i așa de poftă, du-te și-ți moaie coada-n baltă, ca mine, și-i avea pește să mănânci.”
– „Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele.”
Atunci vulpea rânji dinții și zise:
– „Alei, cumătre! da nu știi că nevoia te duce pe unde nu ți-e voia și te învață ce nici nu gândești? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te disară la băltoaga cea din marginea pădurii, vâră-ți coada în apă și stai pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal, și ai să scoți o mulțime de pește; poate îndoit și întreit decât am scos eu.”
Ursul ne mai zicând nici o vorbă, alergă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurii, și-și vâră în apă toată coada!..
În acea noapte începuse a bate un vânt rece, de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheța zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului, ca într-un clește. De la o vreme, ursul ne mai putând de durerea cozii și de frig, smuncește odată din toată puterea. Și sărmanul urs! în loc să scoată pește, rămâne făr de coadă!
Începe el acum a mormăi cumplit, și-a sări în sus de durere. Și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieșise din vizuine și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; și când văzu pe urs că vine far de coadă, începu a striga:
– „Hei, cumătre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom, și-ai vrut să nu mai rămână pești în baltă?”
Ursul, auzind că încă-l mai ia și-n râs, se înciudează și mai tare, și se repede iute spre copac; dar gura scorburii fiind strâmtă, ursul nu poate să încapă înăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială.. Dar când apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac”.. Iar când anina cârligul de copac, striga: „Văleu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Și iaca așa, a rămas ursul păcălit de vulpe!

Sensul versurilor

O vulpe șireată păcălește un urs naiv să-și prindă coada în gheață, lăsându-l fără coadă și umilit. Morala este despre cum șiretenia și înșelăciunea pot profita de naivitatea și lăcomia altora.

Lasă un comentariu