O femeie de demult s-a stins în amintire
ca o scânteie după ce aprinde pădurea;
frunzișul care-a luat foc
miroase a fructe necoapte.
La noapte
o să mi se ouă în vis
păsări speriate.
cea care n-a ajuns la cuib
seamănă cu rămășițele corăbiei
lui Ulise, poate.
din loc în loc
fluturi căzând;
se va sfârși curând
ultima singurătate
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unei femei pierdute, comparând-o cu o scânteie care aprinde o pădure și cu rămășițele corăbiei lui Ulise. Versurile transmit un sentiment de melancolie și singurătate, sugerând sfârșitul unei epoci și acceptarea inevitabilei treceri a timpului.