Oraș în care putrezește tinerețea pe străzi,
oraș ca un câine cu bube ieșit dimineața din lăzi,
orașul-idee, orașul cangrenă, oraș adormit
mai înainte de cuvântul sfârșit.
Oraș în care e-o graniță care se târăște pe brânci, care fură
cu tăcerea tăiată, cu noaptea la gură
orașul prin care n-am mai fost, oraș în care murim
fără parabola intrării în Ierusalim.
Oraș cu heleștaie, cu sanatorii, cu depărtare
orașul-protestare..
Nici luna, nici câmpul, nici râul
nu-și tremură grâul
prin tine
oraș-pământ, oraș-plictiseală, oraș-mărăcine
cu liniștea ruptă, cu disperare, cu câini
împotmolit de cicatrice pe mâini
Atât:
cenușiu, moarte, urât,
sârme, opac..
– Și mâine dimineață – descompuși – pornirăm, iarăși, la
atac..
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș aflat în descompunere, atât fizică, cât și morală, unde tinerețea și speranța sunt sufocate. Este o imagine sumbră a alienării și a lipsei de viitor, un protest tăcut împotriva unei realități apăsătoare.
