S-ar cuveni să scriu pe fila asta
Că viața nu rimează cu năpasta,
Că chiar și vârstele octogenare
Ne duc precum asinii în spinare
Și când ne lasă-n ceasul de hodină,
Pământul tot cu noi când se închină,
Tot mai sperăm că vine vreo Vestală
Să ne înalțe iar pe verticală.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra vieții și a inevitabilității îmbătrânirii, dar păstrează o undă de speranță. Chiar și în fața greutăților, omul continuă să spere la o ridicare, la o transformare pozitivă.