Poezia mea e nervoasă, tot vorbind peste umăr,
uită să-și scoată bilet, e coborâtă cu forța,
însă de fiecare dată o conduc
până acasă prieteni anonimi.
Nu are glorie
din simplu motiv că nu și-a dorit-o,
nu are religie
pentru că prea mult iubește viața,
nu face prozeliți
pentru că niciodată nu privește înapoi.
Nu merge în vizită,
nu așteaptă pe nimeni,
nu visează-n culori,
nu se hlizește pentru a obține ceva.
Are tot ce-i trebuie.
Sensul versurilor
Poezia descrie o entitate independentă și autosuficientă, care nu caută validare externă sau glorie. Ea prețuiește viața și nu se conformează așteptărilor sociale, găsind satisfacție în propriile resurse.
