La umbra nucului bătrân,
Pe banca învechită,
Tu mă rugai să mai rămân
Să te mângâi o clipă.
În nopțile cu cer senin,
Sub albe policandre,
Îți mângâiam obrazul fin
Și brațul cu mixandre.
Pân’ adormeai, te desfătam
Cu șoapte de iubire;
Romanța dragă ți-o cântam
Nebun de fericire.
Din trandafirii-mbobociți
Îți împleteam cunună,
Iar din narcizii înfloriți –
Albe brățări la mână.
: : :
Astăzi tu dormi somnul de veci
În groapa-ntunecoasă
Sub umezi bolovani și reci
Și-o boltă negricioasă.
În fața crucii de stejar
Durerea ce mă curmă
Ți-aduce-n plânsul meu amar
Romanța de pe urmă.
Sensul versurilor
O elegie tristă dedicată unei iubiri pierdute. Naratorul își amintește de momentele fericite petrecute alături de persoana iubită, acum decedată, și își exprimă durerea profundă.
