Mult mă mustră măicuța,
Neică, pentru dumneata,
Cu maica nu mă am bine,
Măi neicuță, pentru tine.
La fântână nu mă mână
Niciodat’ pe săptămână,
La pârleaz nu-mi dă răgaz,
Cată, neică, să te las.
Moară lumea de necaz
Eu de tine nu mă las,
Și nu pot să-ți tăinuiesc
Și nu-ți spun cât pătimesc,
Mă topesc de pe picioare
Ca ceara din lumânare.
Am pus gândul să te las
Că prea am multe de tras
Și jur că te voi lăsa
Când izvoarele-or seca.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă suferința unei femei din cauza iubirii sale, care o pune în conflict cu mama sa. Ea este dispusă să îndure multe, dar recunoaște că povara devine greu de suportat și ia în considerare să renunțe la această iubire, deși îi este extrem de greu.