Când dragostea mea-ncepea, măi neică,
Grâu-abia se secera, măi neică,
Mergeam amândoi pe drum
Și nici nu-ndrăzneam să-ți spun,
Măi neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță,
Că mă durea inima
Că-n ea-ți purtam dragostea,
Măi neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță!
Terminarăm seceratul, neică,
Și-ncepurăm treieratul, neică,
Eu îți dădeam ție snopii
Numai ca să-ți mai văd ochii,
Neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță,
Apoi căram boabele
Ca să-ți ating mâinile,
Măi neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță!
Tu nimica nu-mi spuneai, măi neică,
Doar cu ochii mă priveai, măi neică,
Nu-ndrăzneai să-mi spui, neicuță,
Că tu ai altă mândruță,
Neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță,
Taci mereu și mă privești,
Nu știu, neică, ce gândești,
Măi neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță!
Când a venit prânzu-ăl mare, neică,
Venea lumea cu mâncare, neică,
Tu-ți aruncași ochii roată
Și văzuși venind o fată,
Neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță,
Și-atunci mi-a spus inima
Că tu ești al alteia,
Măi neică, neică,
Greu e dorul ce ți-l port, neicuță!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei iubiri neîmpărtășite și trădarea suferită de către persoana care cântă. Aceasta își exprimă dorul profund și dezamăgirea față de cel iubit, care o privește în tăcere, fiind atras de altcineva.