Foaie verde de sulfină,
Alină-te, dor, alină,
Nu mă arde la inimă,
Că nimica nu te-apasă
Ca neicuța când te lasă.
Niciun dor nu te doboară
Ca neicuța când se-nsoară,
Vai de omul ce iubește,
Nici nu moare, nici trăiește,
Numai tot se necăjește.
Câte flori sunt în grădină
Pe toate vântul le-alină,
Numai inimioara mea
A plecat dorul cu ea
Și-a aprins pe cer o stea.
Ziua arde, noaptea arde
Și dragostea mea nu scade,
Și arde și luminează,
Dragostea mea nu-ncetează,
Tot pe neica mi-l visează.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de dor și suferință cauzat de absența persoanei iubite. Chiar și în mijlocul durerii, există o speranță persistentă și o dragoste care nu se stinge, arzând ca o stea pe cer.