Pe trepied desculță-n războiul de țesut
Întreagă-n miezul nopții se frământă
A prins pe fir o pasăre din zbor
Și nu-i dă drumul până o încântă.
I-alege-nfățișarea dintre nori
Să-și potolească zbaterea fierbinte
Și n-o slăbește-n pogorârea ei
Până-n cenușa sa de oseminte.
Pe fața casei împlântat adânc
Cu tălpile greoaie și bondoace
Războiul toarce soarele din oi
Și-n clopote de aur îl preface.
Pe laița roată pruncii dezveliți
Îi dogorește râvna din lucrare
Suveica tot podește pe pământ
Steaua din cer cu steaua din sudoare.
Când cele două lacrimi istovesc
Noaptea pe cer și lampa de la grindă
Femeia stoarsă de un nou născut
În pleoapa zilei gata-i să se-aprindă
Sensul versurilor
Piesa descrie imaginea unei femei din Moldova, prinsă în ciclul nesfârșit al muncii și al tradițiilor. Ea transformă realitatea brută (lana oilor) în ceva prețios (soare, clopote de aur), un proces istovitor, dar necesar pentru a da naștere unui nou început.