Interpretabil – Încotro

O părere personală, viața-i mult prea scurtă,
Nu încerca să o lungești, că s-ar putea să se rupă și după.
Ai putea rămâne cu un gust amar, ai putea rămâne doar o t***ă pe un trotuar.
În dar, aceste rime pentru cei ce ascultă,
Interpretabil, da, din suflet pentru cei ce vor să audă,
O picătură de plăcere într-un ocean de durere,
E tot ce-mi doresc, tot ce inima-mi cere și-mi piere,
Cheful de viață, atârnă de-un fir de ață,
Dar îmi fac curaj, în fiecare dimineață,
Și merg mai departe, și trec peste toate
Și aștept în continuare ziua în care chiar se poate să zâmbesc,
Să știu și eu de ce trăiesc, vreau să văd ce-i dincolo,
Nu un tată ceresc, vorbește, toate-n viață, în jur, prea multă ceață,
Visez, o zi cu soare, mă agat de orice speranță
Și sper în continuare, și nu o să mă opresc,
Dacă există vreo șansă știu că o să o reușesc,
Și nimeni și nimic nu mă poate opri,
Am zis că nimeni și nimic nu mă poate opri.
Încotro, pe când mă-ndrept, spre nicăieri,
Când eu cu mine mă cert, căci am o mie de păreri.
Singur nu mă pot opri, poate mă poți opri tu,
Hai deschideți inima, să-mi alini sufletul.
Încotro, pe când mă-ndrept, spre nicăieri,
Când eu cu mine mă cert, căci am o mie de păreri.
Singur nu mă pot opri, poate mă poți opri tu,
Hai deschideți inima, să-mi alini sufletul.
Cu mult patos și da, poate
Cu multă ură am început să urăsc persoanele de conjunctură,
Pe de altă parte însă, am început să iubesc chipul desenat pe pânză,
Pe cât de mult iubesc, pe atât de tare mă rănesc,
Din mine nu mai curge sânge, ci doar ser sufletesc,
Te cinstesc și te taxez, precum veritabil controlorul,
Suflete perforic, încerc să te salvez, plutesc pe-un nor,
Și mă uit de departe, știi, e noapte, am trei energizante și plutesc departe,
De lucrurile stresante, agasante, să nu contrazici când știu că am dreptate,
Sunt plin de bunătate dar mii de fel, la fel, nu o să mă schimb nici de haine, nici de caracter,
Nu sufar de cartier, opiniel, nu zic ghetou, băiatul simplu de la Interpretabil, ăsta-s eu,
Nu o ard în b*****, vezi, asta-i diferența, contează vârsta, calitatea și experiența,
Contează să ai respect de sine, măcar un pic,
Iar când vine vorba să nu te intereseze, de nimeni și nimic.
Încotro, pe când mă-ndrept, spre nicăieri,
Când eu cu mine mă cert, căci am o mie de păreri.
Singur nu mă pot opri, poate mă poți opri tu,
Hai deschideți inima, să-mi alini sufletul.
Încotro, pe când mă-ndrept, spre nicăieri,
Când eu cu mine mă cert, căci am o mie de păreri.
Singur nu mă pot opri, poate mă poți opri tu,
Hai deschideți inima, să-mi alini sufletul.
Ascuns, cu chipul sfâșiat de durere, aparent o slugă,
Aparent un simplu om, un simplu caracter,
Dar are gândul ce zboară mai ceva ca un elicopter,
Te uiti la mine, aștept, trec mai departe,
Nu vreau decât liniștea ce o găsesc târziu în noapte,
Unde mă așteaptă, la șapte iar, câteva șoapte-mi spun,
Să-l iau, să fug mai departe și totuși rămân cu voi, vă întrebați de ce,
Pentru că să rămân bucuros cu voi,
Fiindcă bucuria trece și odată cu ea trece și timpul, încotro să o apuc,
Privind la soare, având drumul meu, mergând sub papuc.
Disperat, furat de peisaj, mă-ndrept spre locul unde totul e drept
Dar nu-l găsesc și aștept, orice indiciu, orice îndrumare, e de valoare,
Larg, totul în jur se usucă și moare, doare să-i pierzi pe toți,
Te cauți între cei morți, să vrei și să nu poți,
Să fii cinstit printre hoți, nu-mi e ușor să încep să zbor,
Nu dau timpul în loc de aripi, și simt că mor,
Mă dor încă rănile deschise din trecut,
Și oricât aș încerca, n-am să pot vreodată să uit,
Că mult am rătăcit pe drumuri pustii,
Și am trecut de mult de vremea când puteam să pun mâna pe trăgaciul pustii,
Am degetul pus și mă gândesc că am trăit prea mult, dar nu de-ajuns.