Vorbi,
și broasca sări
pe masă,
Suflă în chibrit,
și fulgerul
plecă sub masă,
ridică paharul,
și picătura
se revărsă în mare,
asta înseamnă lacrimi,
nici una uscată,
asta înseamnă mare,
o alta,
există doar una,
și suferințele
nu sunt acelea mari,
ale papilor, ale ideilor
ale blocurilor, ele sunt
chinul celor sănătoși.
Bolnavii știu
că o culoare, o boare de aer,
un pas apăsat, chiar și
plânsetul ierbii în lume
sucește deja inima
în trup, și dincolo speră
tot ei la pace, cei care
simt mai mult război decât se poartă.
Le plac
hainele albe
ale infirmierelor.
Speră
ca albul
să aducă ceva bun.
Ei nu sunt
albi.
Sensul versurilor
Piesa explorează suferința profundă resimțită de cei bolnavi, care găsesc durere chiar și în lucrurile simple. Ei tânjesc după pace și speră la alinare, deși simt mai multă luptă interioară decât se manifestă în exterior.